SuperBlog, Uncategorized

Rețetă rapidă de paste cu produse de la Băcănia Tei

Îmi plac ideile îndrăznețe și oamenii solidari, mai ales în perioada asta mai sumbră, când multe afaceri de familie sunt puse la pământ de context. O astfel de idee este Băcănia Tei, o platformă care aduce laolaltă mici producători de produse alimentare, majoritatea cu istoric și rețete transmise în familie. Așa că, imediat ce am aflat despre ei, am și făcut o comandă, mai ales că toate acele dulcețuri și gemuri mi-au făcut cu ochiul din prima clipă când am deschis site-ul lor.

În ultimul ani am devenit mult mai atentă cu ceea ce consum – prefer produsele bio, fără aditivi sau arome sintetice. În plus, mă bucură mereu ideea de a susține afacerile locale. Consider că este un mod foarte frumos de a le mulțumi pentru munca depusă. Băcănia Tei se ghidează fix după aceeași ideologie și sunt sigură că ceea ce comercializează este produs la standardele înalte.

Printre produsele achiziționate s-au numărat și câteva ingrediente pentru realizarea unei rețete rapide de paste. Eu sunt o mare fană a pastelor, fiind ușor de făcut și foarte gustoase.

Ce ingrediente am ales!?

  • 500 grame ciuperci brune (poate fi folosit orice tip de ciupercă)
  • 300 grame sos Vraja Busuiocului de pe Băcănia Tei
  • 500 grame paste Fettucce all’uovo
  • Parmezan pentru decor și gust după preferințe.

Easy peasy lemon squeezy! Am curățat ciupercile și le-am tăiat cubulețe, apoi le-am tras în unt. După ce ciupercile au fost pătrunse, am adăugat sosul Vraja Busuiocului (apropo, pentru cei care preferă mâncarea iute, există și varianta “Iuțel“) și apoi am amestecat ingredientele. Între timp am fiert pastele separat, apoi, după ce le-am scurs bine, le-am adăugat peste sosul obținut mai sus. Opțional, poți adăuga și carne sau mezeluri, mai ales că pe Băcănia Tei găsești și acest tip de produs. La final am adăugat parmezan din belșug și am amestecat toată treaba pentru ca aromele să se întrepătrundă.

Vezi cât de simplu am putut realiza un fel de mâncare extrem de gustos!?

Cum mă ardea curiozitatea, am comandat de pe site-ul lor și câteva borcane de dulceață și zacuscă. Dulcegăria de frăguțe a fost un adevărat deliciu, mai ales consumat pe clătite aburinde. Magiunul moldovenesc cu nuci îmi aduce aminte cu drag de diminețile petrecute la bunici, cu ceai de mentă și pâine prăjită.

Trebuie să menționez că în prezent Băcănia Tei livrează alimente proaspete (ex. carne sau legume/fructe) doar în București. În restul țării se pot livra doar produse neperisabile (ex. dulcețuri, paste, sosuri etc). Livrarea se efectuează în aproximativ 1-3 zile, prin curierat rapid, direct la tine acasă, deci nu trebuie să îți mai bați capul cu mersul la piață sau magazin alimentar. Coletul vine foarte bine ambalat, borcanele sunt învelite individual în folie cu bule, astfel încât nu există riscul ca acestea să se deterioreze la transport.

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2020.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.