SuperBlog, Uncategorized

5 obiceiuri pentru a avea o relație sănătoasă cu hainele tale

Cred că nu este un secret faptul că iubesc hainele, iar acestea îmi aduc bucurie în cele mai neprevăzute momente. Sunt într-o relație foarte intensă cu dulapul meu, iar orice pierdere a unei piese vestimentare este foarte dureroasă.

Probabil prima inimă frântă am avut-o pe la 16 ani, iar cea care m-a lăsat în lacrimi a fost o geantă de piele damă, de culoare galbenă, care s-a deteriorat la spălare. Ce știam eu atunci de cum să îmi îngrijesc hainele pentru a mă bucura cât mai mult de ele!? Au mai urmat alte câteva eșecuri – decolorări, deformări sau rupturi. Într-un final, după ani de “erori de comportament” am reușit să îmi formez obiceiuri de cumpărare și îngrijire a hainelor pentru a avea o relație sănătoasă cu acestea.

1. Respectă regulile de bună spălare a hainelor

Recunosc că am mereu tendința să spăl o piesă vestimentară imediat după prima purtare. După cum am putut afla, mult prea târziu dacă este să recunosc, unele haine permit mai multe purtări. Spălările frecvente vor diminua culorile hainelor, iar dacă acestea au în compoziție fibră elastică este posibil să se deformeze.

O altă greșeală pe care o făceam era să nu citesc deloc eticheta hainelor. Le puneam pe toate la grămadă, la același program, iar apoi mă miram de ce arată groaznic după câteva spălări. Este foarte important să citim eticheta de compoziție a hainelor și recomandările de spălare.

2. Împrietenește-te cu mașina ta de spălat

Nu, mașina de spălat haine nu trebuie să fie o “nebuloasă”. Recunosc că, atunci când eram în liceu, îmi era groază să pun haine la spălat și niciodată nu nimeream “rețeta” pentru a avea haine frumos mirositoare și în stare impecabilă.

În timp am descoperit și că mașina de spălat necesită îngrijire și curățare, dar și că nu trebuie “obosită” prin încărcarea acesteia cu prea multe haine. Așa că, ai mereu grijă să nu pui prea multe haine în cuvă, dar nici prea puține – ambele situații vor duce la deteriorarea acestora pe termen lung. De asemenea, nu pune mai mult detergent decât este recomandat, nu va fi de niciun folos pentru haine, chiar mai rău, acestea vor fi îmbâcsite.

În funcție de tipul piesei vestimentare, poți opta pentru săculeți pentru spălarea hainelor delicate – de exemplu pentru lenjerie intimă sau îmbrăcămintea din materiale sensibile. Un Un alt lucru pe care trebuie să îl faci pentru a elimina riscul ca hainele să se rupă este să închizi nasturii și fermoarele înainte să le pui la spălat.

3. Usucă și depozitează hainele cu atenție

Chiar dacă un uscător pentru haine sună extrem de îmbietor, eu am optat pentru varianta clasică și anume, agățarea hainelor la usca pe diverse sisteme ingenioase. Astfel acestea stau întinse și vor fi mult mai ușor de călcat. În plus, este o metodă mult mai ecologică de uscare a hainelor.

Evită să depozitezi hainele pe rafturi expuse la soare, deoarece razele vor decolora țesătura acestora. De asemenea, ai grijă ca dulapurile să fie aerisite și uscate. Nu cred că își dorește nimeni să descopere pete de mucegai pe haine (been there, done that – RIP palton Guess mult-iubit).

4. Alege piese vestimentare care să ți se potrivească

Mă refer desigur la mărimi! Nu opta niciodată pentru haine de damă mai mari sau mai mici decât porți tu în mod normal. Nu trebuie să faci cumpărături pe ideea că “lasă că mai slăbesc și o să încap în blugii aceștia“. Hainele sunt croite pe anumite dimensiuni standard, pentru a se așeza într-un anumit mod pe noi. Dacă tu porți mărimea M la cămăși, nu îți lua un L pentru că “o vei purta mai lărguță”, pentru cel mai probabil modelul nu a fost croit în acest mod. Purtând haine pe mărimi greșite le scurtăm cu siguranță viața – materialele se uzează mai repede prin frecare, ochiurile țesăturilor se lărgesc etc. Ce să mai zic de încălțămintea de damă!? Este complet exclus să porți o pereche de adidași damă care să îți fie mai mici sau mai mari, deoarece îți vor deforma piciorul și te va afecta pe termen lung.

5. Încearcă să optezi pentru haine de calitate

Nu în ultimul rând, poate cel mai important obicei adoptat, este să aleg doar piese de calitate, eventual piese timeless, pe care le pot purta fără probele anii la rând, deoarece nu se vor demoda. Aici, recunosc că trișez puțin, deoarece apelez mereu la aceleași magazine online, care îmi sunt prieteni de încredere și nu mă dezamăgesc niciodată. Cum am menționat în repetate rânduri, Answear se regăsește constant în căutările mele, deoarece aici găsesc cu succes piese vestimentare de la branduri high-quality. De exemplu, pe Answear găsesc mereu produse de la Tommy Hilfiger, unul dintre preferații mei, deoarece are modele clasice, dar totuși mereu în vogă, realizate din materiale calitative.

Calitatea hainelor nu stă doar în croiala acestora, ci și în materialele utilizate. Alege piese vestimentare din materiale calitate, sustenabile, cum ar fi bumbac organic sau in. Evită hainele din polyester sau alte materiale sintetice, care de multe ori nu sunt flatante din punct de vedere al aspectului.

Dacă vei adopta aceste obiceiuri, nu numai că te vei bucura de o relație cât mai lungă cu hainele tale, dar vei face și mici schimbări pozitive pentru mediul înconjurător. Studiile arată că dacă extindem viața pieselor vestimentare cu 9 luni, atunci vom reduce amprenta ecologică a acestora cu până la 20-30%. Și cum nimeni nu se naște învățat, nu ezita niciodată să împărtășești cu prietenii tăi secretele tale pentru a prelungi viața hainelor din garderoba ta.

Care sunt secretele tale pentru o relație sănătoasă cu piesele vestimentare din dulapul tău?

Acest articol a fost scris pentru competiția de blogging creativ Superblog 2020.

1 thought on “5 obiceiuri pentru a avea o relație sănătoasă cu hainele tale”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.