SuperBlog, Uncategorized

The Autumn Club – 7 piese vestimentare care fac echipă bună pentru toamnă

Toamna este acel anotimp care ne dă mari bătăi de cap. Diminețile reci ne îmbie să mai poposim în pat, iar atunci când într-un final ne decidăm că este timpul să plecăm la serviciu sau școală, frigul de afară ne intră în oase mai ceva ca o veste neplăcută. După-amiaza, când ne terminăm activitățile, soarele este mai mereu arzător și ne vine să renunțăm la hainele de pe noi, mai ceva ca Baba Dochia și ale ei cojoace.

Normal că, de cele mai multe ori, suntem în mare impas și ne vine repetitiv în mine întrebarea “Eu cu ce mă îmbrac azi!?“. Și totuși, toamna este acel anotimp atât de versatil, care îți permite să faci combinații cromatice superbe și care îți oferă ocazia să optezi pentru materiale care în celelalte anotimpuri nu sunt chiar adecvate – piele, catifea sau diverse print-uri “animalice“.

Și totuși, care este secretul meu în ceea ce privește construirea unor ținute “vedetă” de toamnă!? Ei bine, mi-am format un set de 7 piese vestimentare care fac echipă bună împreună pentru toamna – The Autumn Club. Hai să îți prezint vedetele super-echipei mele!

Fustele pentru o ținută Homecoming Queen

Juma de viață am fugit de fuste și rochii, ca de piaza rea. Acum, dacă stau să rememorez, cred că până pe la 25 ani, purtam fuste sau rochii doar la ocazii speciale. Totuși, în ultimii ani am descoperit farmecul acestor piese vestimentare, un Holy Grail al outfiturilor, care îți pot oferi un look impresionant, fără să te dai peste cap.

Pentru o ținută tomnatică, dar impresionantă, optez pentru fuste din materiale interesante – piele, catifea sau lână. De cele mai multe ori lungimea preferată este cea midi, care poate fi completată cu o pereche de botine, cizme peste genunchi sau, de ce nu, o pereche de bocanci. Țin minte și acum prima mea fustă de piele. Puțin cam scurtă pentru gusturile mele, o admiream mereu, însă nu mi-am făcut niciodată curajul să o port. Când într-un final mi-am revenit în simțiri, a fost prea târziu – materialul se deteriorase și a trebuit să renunț la ea. În prezent, în garderoba mea se regăsesc multe fuste – care mai de care – în culori tomnatice (kaki, cărămiziu etc), la care apelez atunci când vreau să fiu o adevărată Homecoming Queen.

Botinele sau bocancii pentru o ținută Rock Chic(k)

Cei din jurul mereu se amuză pe seama mea că în ultimii ani am purtat constant aceleași modele de botine sau bocanci. De ce nu!? O pereche de botine Chelsea cum sunt botinele Tommy Jeans sau o pereche de ghete Dr. Martens nu se demodează niciodată, bașca sunt extrem de versatile și pot completa aproape orice ținută vestimentară.

După cum spuneam, eu aleg mereu aceste tipuri de încălțăminte pentru toamnă, deoarece se potrivesc mănușă cu celelalte piese vestimentare din super-echipa mea și obțin foarte ușor acel aer de Rock Chic(k) care mă reprezintă. Îmi plac îndeosebi perechile de încălțări negre, însă pentru toamnă aș alege indubitabil și nuanțe de maro sau, de ce nu, bleumarin.

Blugii pentru o ținută Casual Chic

Știi zilele acelea, când vremea afară este mohorâtă și parcă nu îți mai vine să dai pijamalele pe alte haine!? De cele mai multe ori mă orientez spre o pereche de jeanși și ceva simplu și de efect în partea de sus. La prima vedere poate fi un outfit ușor banal, însă impactul blugilor poate fi năucitor.

Secretul!? O pereche de blugi croiți cum se cade, care să se așeze fix cum trebuie, nici prea strâmți, nici prea largi, în care să te simți confortabil și pregătită să cucerești lumea. Așa-i că o pereche de jeanși este musai la casa omului!? În garderoba mea am blugi pe diverse culori, care îmi permit să realizez outfituri potrivite pentru orice ocazie.

Geaca de piele pentru o ținută Badass Girl

Am ajuns și la iubita mea geacă de piele, cea care îmi încălzește sufletul cel mai des pe perioada toamnei. Am mai povestit despre prima mea geacă de piele – dragoste la prima vedere. Din păcate relația s-a terminat prematur, după câțiva ani de purtare, însă cu nonșalanță i-am găsit înlocuitoare o altă surată de a ei.

Este acea piesă vestimentară care îmi dă fix doza de Badass Girl de care am nevoie. Musai să fie neagră și cu fermoare la mâneci – mici obsesii sau mici bucurii, spune-le cum vrei. Pentru mine geaca de piele este un aliat, un prieten și un confident, fiind prezentă la multe evenimente din viața mea – festivaluri, petreceri sau nunți.

Eșarfele pentru o ținută Boho Girl

Eșarfele sunt un laitmotiv al garderobei mele. Cred că știi deja despre iubirea mea față de eșarfele vintage. Le port cu mândrie la gât, pe cap sau în loc de curea, iar în perioada toamnei aleg și variante mai chuncky, care pot servi pe post de păturică iubăreață la nevoie.

Știi diminețile acelea de toamnă, când soarele cu dinți pare că ne mai mângâie cu razele sale și ne poftește inima la o cafea savurată pe terasă? Atunci intră în cadru eșarfele, mici ajutoare care să ne țină de cald, alături de cafea. Cu texturi “îmbrățișătoare” și nuanțe de cărămiziu, roșu sau verde, eșarfele sau fularele îți pot deveni reale prietene sau te pot transforma în acea fată boemă și visătoare.

Cămășile pentru o ținută Preppy Girl

I am totally a shirt person! Dă-mi o vreme răcoroasă și eu voi alege pe loc o cămașă care să îmi completeze ținuta. Cămășile sunt acele piese vestimentare atât de versatile, îți oferă confort, dar totodată un aspect elegant, le poți include cu ușurință într-o ținută Preppy sau poți deveni dintr-o dată acea femeie de afaceri stăpână pe sine.

Și dacă tot suntem într-un moment de confesiune totală, recunosc că am avut o perioadă când garderoba mea era Imperiul Cămășilor și nu aveam niciun tricou. Între timp mi-am deschis ușor granițele, dar tot mă întorc la cămăși ca la un iubit de care nu mă pot despărți.

Dacă pentru alte piese vestimentare prefer culori uni sau ceva mai temperate, la cămăși îmi las imaginația să zburde și mă joc cu imprimeuri și culori ca un pictor pe paletar. Îmi plac imprimeurile “animalice” sau cele inspirate de natură.

Pulovere pentru o ținută Artsy Girl

Într-un final, dar la fel de importante ca și celelalte piese vestimentare, toamna cu siguranță voi opta să integrez în tinuțele mele puloverele. Voluminoase sau din țesături fine, în nuanțe de roșu, galben-muștar sau maro, le aleg cu precădere atunci când am nevoie de puțin mai mult confort termic.

Cu ajutorul unui pulover cu împletituri pot obține acel look de Artsy Girl, pregătită să îmi exprim creativitatea în tot ceea ce întreprind.

Am tot vorbit despre piesele vestimentare din super-echipa mea, însă am uitat să specific ajutorul meu, care îmi este alături la bine și la greu, așa cum Alfred Pennyworth îi este alături lui Batman – shopping-ul online. Mai ales în această perioadă în care vizitele în magazinele fizice sunt mai dificile, apelez cu încredere la site-urile care îmi pot furniza piesele de îmbrăcăminte preferate.

Unul dintre “all time favourites” este cu siguranță Answear, care oferă produse 100% originale de la branduri populare, dar și de la brand-uri medium-high. Portofoliul Answear conține peste 300 de branduri internaționale, iar procedura de plasare a unei comenzi și retur este atât de simplă, încât poți considera propria ta casă o cabină de probă.

Tu ce piese vestimentare alegi pentru toamnă?

Acest articol a fost scris pentru competiția de blogging creativ Superblog 2020.

1 thought on “The Autumn Club – 7 piese vestimentare care fac echipă bună pentru toamnă”

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.