Romania, SuperBlog, Travel

Amintiri din prima noastra vacanta la Vatra Dornei

Îți mai aduci aminte compunerile din clasele I-IV, când începeam anul școlar și învățătoarea ne dădea temă să scriem despre ce am făcut în vacanța de vară? Ei bine, ani la rând am povestit despre verile mele petrecute la bunici, probabil ca majoritatea copiilor. Imediat după ce finalizam anul școlar începeam să fredonăm:

A venit vacanța,
Cu trenul din Franța,
Hai copii la joc,
Cărțile pe foc!

Clar, nu aruncam cărțile pe foc, însă mă teleportam în doi timp și trei mișcări la bunici, unde stăteam pentru aproape 3 luni. Totuși, prin 2003, mama a venit cu ideea să mergem într-o scurtă vacanță. Prima mea vacanță adevărată! Urma să vizităm Vatra Dornei pentru trei zile. Acum trei zile mi se par o nimica toată pentru o vacanță, nici pe o măsea nu îți ajung. Atunci, copil fiind, recunosc că nici nu am putut dormi în noaptea dinaintea plecării, entuziasmul și emoțiile erau prea mari și nu le voi uita niciodată.

Cum mi-am petrecut vacanța de vară

21 AUGUST 2003 – Mama ne explica cum trebuie să ne facem o listă cu ce avem de luat cu noi, pe care ulterior să o verificăm (îmi explica mai mult mie, pentru că sora mea era mult prea mică să înțeleagă ce se întâmplă).

3 tricouri
o bluză de training
2 perechi de pantaloni scurți
o pereche de teniși
…..


Freamătul din casă, dar și din sufletul meu, îmi alungau somnul. Deși mama insistase să mă culc devreme, pentru că urma să ne trezim la prima oră să prindem trenul, m-am lungit până pe la ora 2 AM în fața televizorului. Am adormit câteva ore amărâte pe canapea, mai mult în stare de veghe, la primul semn gata să sar în picioare și să pornesc spre gară.

Vatra Dornei, deși la doar câteva ore de Iași, mi se părea un loc exotic, fiind prima oară când urma să îl vizitez. Chiar și un banal drum cu trenul mi s-a părut foarte interesant. Mama avea grijă să ne ofere informații utile despre locurile prin care treceam – “Am intrat acum în Dolhasca. Este satul în care s-a născut actorul Alexandru Arșinel.” sau “Gara Burdujeni din Suceava este foarte frumoasă.” Cu cât ne apropiam mai mult de Vatra Dornei, cu atât peisajele montane deveneau mai frumoase, iar eu eram practic lipită de geamul vagonului admirând natura.

Ajunse în Vatra Dornei țin minte că am imortalizat momentul într-o fotografie, pentru că mamei i-a plăcut arhitectura micuței gări. Aveam ghidul nostru personal, deoarece mama deja se informase de la prieteni referitor la ce poți face în Vatra Dornei și organizase totul foarte bine. Urma ca în cele câteva zile să urcăm pe munte, să vizităm un izvor adevărat și să ne plimbăm muuuult. După ce ne-am cazat, am și purces la descoperit frumusețea stațiunii. Am vizitat Parcul Central, unde am văzut pentru prima dată veverițe. Tot acolo am putut admira și Catedrala Sf. Treime, dar și Izvorul Sentinela, construit în 1896. Aleea principală a parcului este străjuită de busturile diverselor personalități românești, iar mama ne-a povestit pe rând despre fiecare în parte – Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Mihail Sadoveanu, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Mihail Kogalniceanu, Costache Negri și Alecu Russo.

Ziua a continuat cu o plimbare prin pădure, într-o zonă de agrement din Vatra Dornei, unde mama ne-a învățat să ne luăm doza de energie și liniște sufletească prin îmbrățișarea arborilor.

A doua zi a început pe balconul de la cazarea noastre, de unde am admirat priveliștea. Apoi, după un mic dejun copios, ne-am îndreptat spre telescaun. Am urcat cu telescaunul până pe Dealul Negru. A fost o experiență atât de frumoasă pentru un copil care nu mai încercase acest lucru până atunci. Mi-au plăcut în mod special momentele când puteam atinge cu picioarele vârfurile brazilor uriași. Ajunse pe Dealul Negru, mama ne-a arătat Vf. Oușoru, dar și Munții Călimani și Munții Rodnei. Coborârea am decis să o facem pe jos, într-o plimbare de câteva ore până înapoi în Vatra Dornei. Nu avea de ce să ne fie frică, deoarece pe drum ne-am intersectat cu alți turiști curajoși, dar am avut și compania unui cățel tare simpatic. Spre seară am mers împreună la un izvor aproape de telescaun, unde am încercat apă minerală naturală, chiar de la sursă.

Cea de-a treia zi ne-a lăsat timp doar de o scurtă plimbare prin oraș, deoarece urma să avem trenul de întoarcere spre Iași în aceeași zi. Cu toate acestea, cele 3 zile de vacanță au fost binemeritate și au reprezentat o gură de aer proaspăt pentru noi, care până atunci nu mai avusesem parte de o astfel de vacanță.

Christian Tour susține Dreptul la vacanță

Prima mea vacanță în adevărat sens al cuvântului a fost cea care a pus sentimentul călătoriei în dezvoltarea mea personală. Și iată cum o simplă vacanță în România de 3 zile a dat naștere unei pasiuni pe termen lung, dar și unei dorințe nestăvilite de a descoperi lumea. Printr-o decizie mică, mama și-a dat seama că avem dreptul la vacanță, că măcar o dată pe an se poate rupe câteva zile din rutina serviciu-casă și că ne putem relaxa într-un loc mai aproape sau mai departe de căminul nostru.

De multe ori suntem absorbiți de rutina zilnică de a munci, de a dormi, de a mânca și de a trăi, până ce acestea ajung să ne afecteze fericirea și chiar sănătatea. Fiecare dintre noi avem dreptul la vacanță, pentru a ne regăsi și pentru a înțelege mai bine lumea în care trăim.

În prezent posibilitățile, atât materiale, cât și de informare, sunt altele față de 2003, însă cu atât mai mult avem dreptul la minim o vacanță anuală. Lucrurile stau mult mai simplu decât acum aproape 15 ani, cu un singur click poți alege o vacanță cu Christian Tour. Indiferent dacă este o vacanță la mare în România sau optezi pentru o vacanță exotică într- o țară străină, experiența va fi cu siguranță una memorabilă pentru tine și pentru familia ta, numai bună de relatat într-o compunere școlară.

Tu cum ți-ai petrecut vacanța de vară?

Acest articol a fost scris pentru competiția Spring Superblog 2019.


Advertisements

3 thoughts on “Amintiri din prima noastra vacanta la Vatra Dornei”

  1. Data viitoare cand mai vi , te astept cu bratele deschise 🙂 Mi-au trezit si mie ceva amintiri pozele tale, centrul orasului parca era mult mai frumos ca acum

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.