5 lucruri pe care le recomand pentru a imbatrani frumos

Riduri, haine demodate și boala Alzheimer – sunt doar câteva dintre termeni pe care îi asociem spontan cu bătrânețea. Din păcate aceste preconcepții sunt total greșite și influențează în mod eronat îmbătrânirea cu termeni negativi – vârsta a treia, boală etc.

Mesajele greșite venite din diverse campanii de marketing ne fac să ne fie frică de îmbătrânire – persoane din filme care trăiesc veșnic, diete care promit imposibilul. Trebuie să ne eliberăm de ideile preconcepute despre cum o persoană mai în vârstă, sau chiar una mai tânără, ar trebui să arate, să vorbească sau să trăiască.

Poate nu realizăm, însă începem să îmbătrânim încă din momentul în care ne naștem. Îmbătrânind devenim tot mai diferiți, vârsta nu ne șterge caracteristicile individuale sau identitățile, ci le potențează. Acest proces ne oferă ocazia de a deveni într-o mai mare măsură noi înșine. Se tot vorbește despre “a îmbătrâni frumos”, însă cum putem face asta? Cred că atât timp cât nu renunțăm la pasiunile noastre, indiferent de limitările fizice pe care le-am putea trăi, atunci cu siguranță acest proces va fi unul plăcut și îl vom îmbrățișa fără frică. De asemenea, cei care îmbătrânesc cel mai frumos sunt cei care călătoresc prin viață fără idei preconcepute.

5 lucruri pe care le recomand pentru a “îmbătrâni frumos” atât fizic, cât și psihic

1. Citește cărți care să te ajute să înțelegi conceptul și care te învață să te bucuri de  viață. Îți recomand câteva titluri, însă cel mai bine este să experimentezi și să găsești genul de cărți care este exact pe lungimea ta de undă:

  • “Cum să îmbătrânești frumos” – Anne Karpf
  • “Cum să te bucuri de viață și de slujbă” – Dale Carnegie
  • “Designing your life” – Bill Burnett & Dave Evans
  • “Mânâncă, roagă-te, iubește” – Elizabeth Gilbert

2. Înconjoară-te de persoane care să te ajute să te dezvolți pozitiv. Caută socializare de calitate și evită să te izolezi de oameni.

3. Investește timp în ceea ce îți place să faci. Descoperă-ți pasiunile, canalizează-ți energia pozitivă și cu siguranță nu fi dezamăgită. Aici ți-aș recomanda și să găsești plăcere în sport.

4. Călătorește mult și bine. Descoperind lumea te vei descoperi pe tine. Pentru a înțelege mai bine de ce trebuie să călătorești ;i care este impactul acestui tip de activitate asupra ta, îți recomand cartea “Arta de a călători” de Alain de Botton.

5. Folosește produse cosmetice de calitate, nu te lăsa influențată de cuvintele pompoase din campaniile de publicitate. Din experiența mea pot spune că unele reclame te pot induce ușor în eroare. Nici un produs nu face minuni, nu vei rămâne tânără veșnic. Alege produse care să îți inspire încredere și care să aducă valoare tenului tău.

După lungi căutari am început să redescopăr produsele românești, mai exact gama Gerovital H3 Hyaluron C. Prin utilizarea produselor adecvate vârstei am observat că acestea au efecte antirid, de umplere a ridurilor, efecte hidratante și de protecție a pielii. Din această gamă de produse recomand următoarele:

 

Produsele sunt disponibile în toate supermarketurile, hipermarketurile și magazinele de profil din țară, precum şi din magazinele de brand Gerovital și online, pe http://www.farmec.ro.

Ce este cu adevărat descurajant este că multe femei tinere încep să se îngrijoreze în privința îmbătrânirii încă de la o vârstă fragedă. O percep exclusiv în termeni de înfățișare și o așteaptă ca pe un fel de dezastru iminent. Este îngrozitor cu fete de numai 17-18 ani recurg la soluții extreme (operații estetice) pentru a se încadra în niște standarde impuse de societate. Și mai trist este faptul că unii părinți sunt de acord ca, copii lor să apeleze la astfel de proceduri.

Într-un final important este ca tu să fii mulțumită cu ceea ce ai devenit și să nu îți fie frică de îmbătrânire.

Tu ce faci pentru a “îmbătrâni frumos?”

*Acest articol a fost scris pentru competitia Spring SuperBlog 2018.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.